Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, România, invită cetățenii Republicii Moldova să se vaccineze împotriva COVID-19
- vizualizări: 927
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, România, organizează, în perioada 14-16 mai 2021, Maratonul de vaccinare împotriva COVID-19 cu prima doză de ser Pfizer.
Orice persoană care a împlinit vârsta de 16 ani poate veni la UMF Iași (str. Universității nr. 16) doar cu buletinul de identitate moldovenesc sau pașaportul biometric, pașaportul sau cartea de identitate românească (dacă au cetățenie dublă), fără programare, începând cu ziua de vineri, 14 mai, ora 16:00, până luni, 17 mai, ora 8:00. Pentru minori este necesar un acord (în scris) al unui părinte sau al tutorelui legal.
Rapelul cu vaccinul Pfizer va fi asigurat de UMF Iași la 21 de zile de la prima doză, în weekend, în perioada 4-6 iunie.
În această acțiune de amploare, ce se va desfășura 24/24 ore, vor fi antrenați, în mod voluntar, peste o mie de membri ai comunității academice a universității ieșene – cadre didactice, studenți, personal administrativ ș.a.
Pe esplanada UMF Iași va fi instalat un Info Point, iar în clădirea Universității vor fi amenajate 20 de fluxuri de vaccinare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii